Eu văd ceaiul ca pe o bautură nobilă. Nu beau ceai zilnic însă l-am catalogat drept o bautură fină, cu multă istorie și pe care îmi place să-l studiez și să-l savurez pe îndelete. Probabil și datorită timpului petrecut in UK, ceaiul fiind un element indispensabil din cultura și viața lor zilnică.

Anyway, nu a fost dintotdeauna așa. În copilărie ”ceaiul” însemna o licoare amară care nu îmi plăcea neam și pe care o beam doar când aveam roșu-n gât.

#LadyMother îmi făcea ceai de soc sau de mușețel cu multă lâmaie și miere, ceea ce îl făcea mai suportabil.

În prezent ceaiul are o altă însemnătate pentru mine. E un ritual de relaxare, un moment pe care îl anticipez cu emoție, știind dinainte ce fel de ceai voi bea și în ce cană, unde mă voi așeza și ce carte îmi va ține companie. Dacă e la geam și cu pisica lângă mine, e cu atât mai bine! E un moment de escapadă, un refugiu, dacă vrei să-l numești așa.

Fiind o persoană introvertită, conceptul de coziness, hygge and co. e extrem de important pentru mine. Așa că momentul în care sorb lichidul fierbinte dintr-o ceașcă înflorată cumpărată dintr-un charity shop sau dintr-o piață de vechituri, e excepțional!

Îmi plac multe sortimente de ceai, dar cel mai mult iubesc ceaiul negru cu vanilie, băut cu lapte; probabil tot un obicei preluat de la englezi.

Astfel am descoperit-o pe Henrietta Lovell a.k.a Doamna cu ceaiul, citindu-i aventurile în cartea ”Aventura ceaiului”, un fel de autobiografie, unde relatează parcursul ei în lumea ceaiului și cum toată viața i se învârte în jurul acestei băuturi magice.

Cartea am primit-o în dar de Crăciun de la #MrDarcy, who knows me too well, I might add. 🙂

No, ideea cu toată cartea asta e că m-a captivat de cum i-am văzut coperta. E toată numai frunze verzi, cu firișoare aurii în relief, parcă brodate pe cartonul delicat. Un deliciu vizual!

Cartea are 271 de pagini, și este structurată în 34 de capitole, fiecare reprezentând un loc de pe glob, unde Doamna cu ceaiul a călătorit, a degustat și a făcut afaceri cu ceai.

Poveștile sunt o desfătare pentru creier și suflet, nu doar pentru că ne poartă în unele dintre cele mai exotice sau fermecătoare locuri, din Mayfair, Londra, până în China rurală, unde sunt culese frunzele de ceai negru, alb și verde; ci și pentru micile momente destul de relatable din viața personală a autoarei, o viață marcată de greutăți pe plan personal datorită unei boli necruțătoare.

Ici-colo sunt presărate rețete de iced-teas care-ți lasă gura apă citindu-le, infuzii aburinde din frunze atent și proaspăt culese de la capătul lumii, sau cocktail-uri alcoolice și non-alcoolice, bineînțeles, tot cu ceai. O izbucnire de culori, arome, frunze, culturi și ritualuri ne împresoară pe măsură ce ne adâncim între paginile ei.

Nu ai zice că ceaiul îți poate oferi o viață atât de palpitantă, cum ne este descrisă în această cărțulie drăguță. Dar cred că lucrurile bune vin și din locuri neașteptate, cu atât mai mult daca ne cultivăm pasiunile, asemeni Doamnei Lovell și ceaiului ei.

Vă las mai jos o rețetă preluată din carte, ca să vă delectați zilele însorite!

P.S. În engleză, cartea se numește ”Infused: Adventures In Tea” și o găsiți aici.