De cum intrăm pe drumul prăfuit de țară, mașina începe să hurducăie, însă eu mă simt brusc mai liberă și fără griji.

Drumul de la Cluj până aici e lung, iar noi ajungem de obicei seara târziu și destul de obosiți, dar întotdeauna e cineva treaz care ne așteaptă cu drag și cu păpică bună!

Indiferent de anotimp, casa veche, răcoroasă, ne întâmpină cu familiarul scărțăit de dușumele și miros de naftalină. Mobila veche și masivă, sculptată artistic, mă fascinează de fiecare dată, la fel ca și cărțile prăfuite și fotografiile alb-negru înșirate în vitrină.

Istoria familiei și tradițiile sunt palpabile pe aceste meleaguri.

La țară e locul în care simt cum timpul încetinește, viața e mai domoală, iar oamenii mai fericiți. Aici, aerul e tare, cerul e plin de stele și vântul șuieră în voia-i bună.

Vizităm de vreo 3-4 ori pe an sătucul din Oltenia unde locuiesc părinții lui #MrDarcy, și de fiecare dată mă topesc de dorul copilăriei și al weekend-urilor petrecute la bunicii mei din Ardeal. Azi, eu nu mai am decât o bunică, iar în casele de la țară acum locuiesc oameni străini. Bătrânețea e grea, iar noi am adus-o pe #LadyGrandmother la oraș, să fim aproape unii de alții.

Aceeași casă cu târnaț*, aceleași păsări de curte care măcăne într-una, aceiași câini și pisici bezmetice care se ascund la tinda beciului sau printre lemnele de foc, frumos stivuite lângă zidul magaziei.

Ca să nu mai vorbesc de grădina întinsă, unde straturile de ceapă verde stau aliniate ca niște soldăței, iar vița-de-vie se încolăcește leneșă pe stâlpi.

Cireșii și merii sunt in floare deja, deoarece luna aprilie a adus cu ea temperaturi destul de ridicate față de cele cu care sunt eu obișnuită în centrul țării pentru această perioadă a anului.

Dar tot e rece pe timpul nopții, ceea ce ne dă ocazia să mai punem un lemn în soba de teracotă. Mirosul focului de lemne și pârâitul lor în timp ce ard e un motiv în plus pentru care iubesc viața la țară.

Motanul Firfirel se tăvălește alene în praful potecii din grădină, iar eu stau și mă minunez, în timp ce leagănul din nuc mă îmbie să mă reîntorc în timp. Și nu mai stau pe gânduri, îndată mă arunc cu picioarele în aer, îmi iau avânt și mă legăn de se scutură nucul bâtran sub greutatea mea!

Ce viață!

Sunt atât sunt de recunoscătoare că încă mai am privilegiul de a profita de acest colț de rai, neîntinat de graba secolului în care trăim, cu atât mai mult în vreme de pandemie, când mi s-a acrit de atâta stat în casă.

Voi cu ce v-ați ocupat timpul în vreme de pandemie? Care este lucrul/momentul pe care îl apreciați mai mult acum decât înainte de pandemie? 

Vă las câteva poze să vă delectați și voi!

P.S. Revin curând cu povești din sezonul cireșelor! 🍒

^{Târnaț (reg. ardelenesc): prispă, cerdac, pridvor.}