MYSELF

Young and foolish (1)

M-am hotărât să fac o serie de articole în care să împărtășesc din experiența mea pe drumul antreprenoriatului, cu detalii, cu eșecuri, cu frici și cu mici succese. Poate vă ajută să porniți pe un drum necunoscut vouă, dar bătătorit deja de mulți oameni. Sau poate doar vă veți regăsi în poveștile mele, care nu sunt toate fericite, dar din care am învățat lucruri importante.

Dar mai întâi vreau să vă dau o imagine de ansamblu a începuturilor mele profesionale.

Am terminat Facultatea de Științe și Litere în 2014. Foarte drăguț, note mari la examene, absolvire cu emoții, părinți, rude, flori, cadouri și lacrimi de despărțire. Mai mult lacrimi de ”s-a terminat cu binele, now shit hits the fan!”. Cei îndeajuns de norocoși, cum mă consider și eu, au avut părinți care i-au susținut pe parcursul studiilor, cu bani, cu mâncare, cu plata chiriei și a cheltuielilor de întreținere și chiar și cu bani de buzunar. Alții, au stat și prin cămine, că așa-i viața de student. Eu, retrasă, timidă, și setată pe învățat, am preferat o garsonieră luată în chirie, unde să nu trebuiască să împart cu nimeni aerul, baia sau mâncarea. Îmi place să am spațiul meu, mor dacă cineva îmi atinge lucrurile și nu-mi place să-mpart. Ce să zic, copil singur la părinți, crescut în seră, cum ar zice cineva cunoscut. 

Am studiat Limbi moderne aplicate, unde cursurile și subiectele lor nu erau total necunoscute pentru mine, doar făcusem și în liceu limbi străine. Orarul ok, profesorii și ăia, colegii puțini dar cumsecade. Am legat prietenii frumoase pe parcursul studenției, însă cumva nu s-a păstrat nimic după. Fiecare ne-am găsit drumul, jobul, chiria, partenerul de viață și am trăit ca și cum nu am împărțit aceleași bănci și săli de curs timp de trei ani. Nu mai știu aproape nimic despre ei, decât ce văd pe facebook sau insta. Probabil și ei simt la fel despre mine. 

După licență, trecută cu brio, am început să dau piept cu viața și cu nevoia de independență financiară, așadar căutam un job. Voiam să rămân tot în orașul în care am studiat, că deja mă obișnuisem și aveam și un acoperiș deasupra capului la un preț rezonabil însă lipsa de experiență în câmpul muncii mi-a dat de furcă. Abia ce ieșisem de pe băncile facultății, de unde naiba să am experiență? Iar dacă nimeni nu-mi dă o șansă, cum o câștig? Asta e pentru voi, angajatorii ăia zeloși care cereți 10 ani de experiență la 21 de ani. Hai că am râs bine! 

Nu am găsit jobul mult visat, după cum bine v-ați dat seama. Ce-i drept, am tradus câteva ore pentru un cabinet stomatologic care practica turism dentar cu persoane din Franța, însă pentru că eram neștiutoare și naivă, mi-am luat țeapă și nu am văzut niciun ban la final și niciun răspuns la apelurile mele telefonice repetate. După asta am încercat să colaborez cu biroul de traduceri la care îmi făcusem internship-ul, mi-au cerut foi albe semnate și ștampilate cu ștampila mea de traducător proaspăt autorizat, chipurile ca să nu mă mai deplasez eu de fiecare dată la birou când am de făcut vreo traducere. Dacă voi ați văzut vreun text de tradus după faza asta, și eu. Deci, nu a ieșit nimic nici de-aici. Buuuun! 

M-am mutat înapoi acasă la ai mei, am renunțat la chiria și independența mult visată, deocamdată. La câteva luni după, prin niște oameni apropiați, am decis să merg în Anglia să îmi încerc norocul și acolo. Engleza îmi era proaspătă în minte, tocmai ce terminasem studiile, deci nu aveam nicio altă problemă la orizont. Așa credeam și tare mă înșelam.
O să mă opresc aici cu povestea. Stay tuned pentru articolul următor!

  • Text Hover
PS: Share this, or I'll eat your cookies...
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Share on Tumblr
Tumblr
Share on Reddit
Reddit
Email this to someone
email

Author


Avatar

Corina Chiorean

Hello, world! Childish and stubborn, I'm not your usual cup of tea. Oh, and once you know me, I'll introduce you to my other personalities as well. Don't worry, they're friendly and very chatty, unless you're a schmuck!